Misiunea noastra  este de a ajuta oamenii, inclusiv pe cei cu venituri reduse să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai sau să-şi dezvolte propria afacere, astfel contribuind la ridicarea nivelului şi calităţii vieţii cetăţenilor din ţară.

Suntem convinsi că creditele sunt o soluţie reală în rezolvarea problemei spaţiului locativ, iar businessul mic şi mijlociu este baza unei societăţi prospere. Vom depune eforturi sporite pentru a atrage resursele financiare necesare în vederea elaborării şi acordării unor produse accesibile şi practice pentru credite.

EXTRAS din Registru de stat al persoanelor juridice.PDF

EXTRAS din Registru organizațiilor de creditare nebancară autorizate.PDF

Regulament privind cadrul de administrare a activității OCN GRANDCREDIT SRL.PDF

Regulament privind prestarea serviciilor în cadrul OCN GRAND CREDIT SRL.PDF

Regulamentul privin mecanismele de soluționare a reclamațiilor clienților în cadrul OCN GRAND CREDIT SRL.PDF

RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT.PDF

Top